- Unde ne-am cazat ?
- Ce amintiri ne-am creat aici ?
- Petic de călătorie (cazare, cheltuieli, obiective)
Țesătură azurie, cu particule de nisip și scoici, cu miros de tavernă, în care dacă te învălui, te simți ca într-o îmbrățișare vaporoasă. Ai ghicit! E Grecia … prima mea dragoste, pe care am întâlnit-o pentru prima oară în vara anului 2008, în Salonic. Aici am și învățat primele cuvinte în greacă: “bună ziua” (yassas), “mulțumesc” (efharistó) sau “noroc” (ya-mas).
Am urcat treptele de lângă Turnul Alb din Salonic și am întâlnit orizontul îmbrăcat într-un degrade atât de sincer al culorii mele preferate, albastru.

Amintirile din acea epocă se estompaseră, așa că dorul m-a condus, din nou, spre Grecia 14 ani mai târziu, în 2022, când am ajuns în Corfu.
Apus de colecție

O insulă a Greciei unde am “croitorit” 10 zile pe scuter de la răsărit până la apus, când goneam la orizont pe cealaltă parte a insulei, la Seventh Heaven Café, să mai cos un fir de asfințit în amintirile mele.
Cazare pe cinste
Gândurile apoi le odihneam la Corfu Grace, unde stăpânul casei este un om cum e minunat să întâlnești în călătoriile tale, George. Te întâmpină precum un membru al familiei pe care nu l-ai mai vizitat de ceva vreme și abia așteaptă să îți facă șederea de neuitat. O misiune pe care cu desăvârșire a îndeplinit-o și a rămas în colecția mea de amintiri de povestit.


Am aterizat pe insulă, de unde am călătorit cu autobuzul până în Sidari, unde am reîntâlnit degrade-ul de odinioară, amprenta albastră ce s-a trezit în spatele retinei și a deblocat amintirile primei întâlniri cu marea. Satele tradiționale, mâncarea gustoasă și natura insulei îți hrănesc corpul și sufletul.
Cortina de nisip – plajele insulei
Mi-am dorit o cortină de nisip, așa că am cusut laolaltă plajele insulei:
Paralia Sidari

Canal d’amour

Paralia Agios Stefanos

Agios Georgios

Paleo Kastritsa

Porto Timoni

Paralia Barbati

Rovinia beach

Arillas beach

Kassiopi beach

Element surpriză
Atât de mult mi-a plăcut Corfu, încât am considerat că merită să las “o parte din mine acolo”, așa că, într-un accident cu noroc, într-o curbă ce urca pe asfaltul alunecos, am căzut de pe scuter, mi-am lăsat înaltele culmi ale genunchilor mei pe zgura încinsă. Spun accident cu noroc, deoarece cu atât s-a ales insula din mine, am plecat cu restul intact.
Și ce faci când mai ai încă 2 zile de hoinărit, iar pielea ta e rănită, nu superficial, ci suficient de adânc? Simplu: uiți!
Te urci pe scuter, pornești motorul, ajungi printre munții împăduriți ai insulei și țipi cât te țin plămânii, pe măsură ce viteza crește și vântul îți împrăștie toate gândurile încâlcite în buclele sărate. Mi-a lipsit curajul de a intra în apă cu rănile proaspete la genunchi, însă dorința de a mă bucura de tot ce are să îmi ofere insula m-a susținut până la capăt, chiar și în recuperarea ulterioară, la întoarcerea acasă.
Nimic nu se compară cu pansamentele unor amintiri de pus în album!
Acolo unde uleiul de măsline începe să hidrateze
Și cel mai memorabil moment a fost unul chiar neplanificat, pentru că nu-i așa că doar atunci iese cel mai bine. Cum ne plimbam printre casele tradiționale din Corfu am dat peste un muzeu de lângă o fermă de măslini, Enotis. Am intrat și ne-a întâmpinat o doamnă foarte ospitalieră, calmă și caldă, care s-a oferit să ne prezinte locul, istoria sa și produsele pe care le ofereau spre vânzare, cu o degustare în prealabil. Măslinele erau culese direct de la fermă cu un gust autentic, așa că am cumpărat măsline vidate. În plus, am descoperit uleiuri de corp pe bază de ulei de măsline, parfumate cu arome delicate, dintre care mi-a fost greu să mă decid pe care să-l aleg, pentru că le-aș fi cumpărat pe toate. Am ales în cele din urmă un ulei al cărui parfum mereu îl voi asocia cu acest moment.

Petic de călătorie:
Serviciu | Compania | Tarif | Total |
---|---|---|---|
Zbor cu bagaj de cală OTP-CFU (dus-întors) | Ryanair | 124 € / pers | 124 € / pers |
Transport aeroport-cazare | GreenBus | 5 € / pers | 10 € / pers (dus-întors) |
Cazare cu mic dejun | Silia Suites | 63 € / noapte | 630 € / 10 nopți |
Închiriere scuter | Jim’s rent a Bike | 20 € / zi | 200 € / 10 zile |
Mâncare | Taverna | 10 € / masa | 200 € / prânz+cină / 10 zile |