3 zile în Paris

Am ajuns în Paris într-o dimineață învăluită în ceață, iar aerul purta mirosul iernii și al castanelor prăjite. Orașul m-a întâmpinat ca un vechi prieten, cu acea senzație că îl știam dintotdeauna, deși fiecare colț al său îmi era nou.

Ziua 1: Eleganță și farmec în inima Parisului

Prima oprire a fost Montmartre, locul care părea să păstreze ecoul poveștilor de iubire ale artiștilor ce l-au numit acasă. Străzile sale șerpuiau ca niște versuri, iar când am ajuns în fața Sacré-Cœur, am simțit că fiecare pas a fost un preludiu pentru priveliștea de sus: Parisul întins, infinit și viu.

După-amiaza, m-am plimbat pe malurile Senei, unde cărțile vechi și tablourile vândute de librarii ambulanți păreau să spună povești de demult. 

Notre-Dame, învăluită în melancolia sa gotică, părea o iubită care și-a pierdut suflul dar nu și grația. La apus, podurile aurii ale Parisului s-au transformat în scene dintr-un roman, iar luminile turnului Eiffel au devenit o promisiune.

Seara, o cină la o terasă mică din Le Marais, cu vin roșu și un foie gras fin. Singurul sunet era cel al pașilor pe pietrele cubice și al conversațiilor purtate în șoaptă.

Ziua 2: Artă și grandoare

A doua zi, dimineața a început la Luvru, unde fiecare sală era o declarație de dragoste pentru artă. M-am pierdut printre marmura rece și culorile vibrante ale tablourilor. În fața Mona Lisei, m-am întrebat dacă misterul ei este privirea sau povestea pe care o ascunde.

După ore petrecute în muzeu, am ieșit în Grădinile Tuileries, unde natura părea să danseze în armonie cu arhitectura. M-am așezat pe o bancă, urmărind trecătorii: îndrăgostiți care se țineau de mână, copii care râdeau, oameni care păreau să fie mereu în căutarea a ceva.

După-amiaza, Champs-Élysées m-a condus, triumfător, către Arcul de Triumf, iar de acolo, privirea mi-a fost atrasă de un apus care colora cerul într-o paletă de rozuri și portocaliu. Tot ce părea distant devenea intim, de parcă întregul oraș îți șoptea secrete.

Seara m-a găsit pe o punte de lemn, într-o croazieră pe Seine. Podurile îndrăgostiților, cu lacăte strălucitoare, păreau legături veșnice, iar apa reflecta stelele, oferindu-mi sentimentul că Parisul este un loc unde timpul se oprește.

Ziua 3: Au revoir, mon amour!

Ultima zi a fost un cântec lin, o scrisoare de dragoste scrisă pe fugă. Am pornit spre Saint-Germain-des-Prés, cartierul unde istoria și iubirea par să stea de vorbă în fiecare cafenea. La Café de Flore, am savurat un cappuccino, ascultând zumzetul înfundat al orașului. Am scris câteva gânduri într-un jurnal, încercând să capturez farmecul trecător al acestor zile.

După-amiaza, am vizitat Musée d’Orsay, unde lumina soarelui pătrundea prin ceasul gigantic, aruncând umbre lungi peste tablourile lui Monet și Degas. Fiecare pensulă trasată părea să respire pasiune și dor.

Înainte să plec, m-am plimbat pe aleile din Quartier Latin, unde cărțile, florile și cântecele stradale îți dădeau impresia că viața este mai mult decât simplă existență – este poezie. Mi-am cumpărat o carte de la Shakespeare and Company, ultima mea amintire palpabilă din Paris.

La apus, turnul Eiffel mi-a spus adio, dar am știut că nu este sfârșitul poveștii, ci doar o pauză. Parisul nu este doar un loc, ci un sentiment – acel amestec perfect de melancolie și speranță, la care mereu te-ai întoarce …