Înmoi degetele în suflet și ciupești timid corzile unei chitări, retrăind la infinit ceea ce nu a devenit nici uitare ori pură amintire, ci, mai degrabă, o esență tare, într-o sticluță prea mare!
Notele răsună intens: do, re, mi … pe portativul cu secrete, stau cântece neinterpretate, n-ai ști nici măcar să le fredonezi. Găsești mai atrăgătoare asurzitoarea liniște, dar ecoul timid revine din depărtări cu game majore și minore, despre care nu știai că nu le-ai uitat și … cânți, în gând, în suflet, între oamenii cărora nu li se pare că ești tu muzicianul din spatele chitării, ci … o amintire!
Articolul Anterior
E simplu…
Următorul Articol