Privește oglinda în spatele căreia prea mulți se ascund și nu te recunosc, parcă prea multe reflexii se confundă cu a ta și rămâi fără nici una. Dar de ce nu ai închide ochii și nu ți-ar păsa dacă oglinda are reflexii care să te înțeleagă ori tu să le înțelegi? Ori alții …

Furtuna mea arată ca o viață, iei oglinda de la capăt cu ochii mari deschiși, fără să clipești când îți bat stropii plini de vânt în ochi, te temi că vei rata momentul când se va schimba vremea și-ți vei desluși imaginea, pe care nu o vezi mai clar, decât atunci când e lumină.

Să nu îți acoperi ochii dacă lumina va fi prea puternică, să nu renunți la dorință, doar pentru că primești mai mult, mai puțin ori altceva decât toți rărunchii tăi au dorit. Hrănește doar pe acela dintre toți pe care-i ai în tine, ce va putea măcar să îți protejeze dorința, căci altcineva o va îndeplini, desigur, dacă e lumină și ai ochii atât de deschiși încât să între în ei.

dar să nu vorbești, bine?