S-a mai rupt un suflet de trupul său și l-ai ascuns între palme de vânt și saci de ploaie. Lemn și pământ îți mai îmbrățișează acum trupul fără bătăi de inimă și nu știu dacă sufletul tău e demult plecat ori încă ne privește tăcerea din minte și ne aude lacrimile trântite peste florile mormântului tău. Un pumn de țărână aș fi aruncat asupra ta și ți-aș fi spus “Rămâi … cu mine!”, dar pot doar să simt amintirile noastre dincolo de retină și să-ți vorbesc cu glas tare când nu-i nimeni să ne-audă despărțirea.

Anotimp înghețat asemeni plămânilor tăi ce ți-au răpus respirația și ți-au dat drumul spre noi meleaguri despre care nu-mi vei mai povesti vreodată …

Rămâi cu bine … Lângă mine!