Esența de munte îți udă fiecare por și-ți simți sufletul îmbibat de fiecare picătură. E frig, dar nu te storci ori te scuturi, te simți mai grea, dar mai fericită ca niciodată, răcorită de orice înfierbântare ce ți-a lovit răbdarea. E pace cu ochii-nchiși și cu valuri, valuri peste față și pumnii tăi strânși cu toate visele-n ele. Găsești fiorii frigului mai liniștitori ca niciodată, nu te mai temi de răceala lor ori a trupului tău. Sufletul pitit întinde mâinile timid ca să îți atingă cărnurile înghețate și nu înțelege bucuria și armonia ce-l cuprind brusc, după vremuri de agonie și rătăcire în nonsens.

Chiar de pentru o clipă sensul l-ai înțeles, azi, iar l-ai uitat și-l cauți…ori o fi ca un cameleon adaptabil circumstanțelor dintre buclele munților, dintre timp și spațiu, dintre tine și …el!