“Și când te vor întreba
Tu cum ai fost iubită?
Tu să răspunzi –
Până la cer
Ca o coloană infinită”
Rostogolită sub foșnetul lui octombrie, primăvara e în adâncul pământului … acolo a început să germineze din semințe, ca abia peste câteva luni să înflorească, după ce iarna va părea că îi îngheață esența, când, de fapt, doar o păzește sub plapuma de fulgi îndesați și reci. Cum poate această răcoare aspră să țină, de fapt, de cald?
S-a născut acum mai bine de 30 de primăveri și nu va ști vreodată din ce zămislire a destinului, însă când apusul altei primăveri se apropie, a înțeles că … deși ani la rând a simțit că nu e suficientă din multe puncte de vedere, oricât de multe eforturi și pasiune a depus în acțiunile ei … azi poate decide că nu e așa și că nu e responsabilă că oamenii nu au înțeles-o în atât de multe rânduri și … au lăsat-o în urmă.
A iubit când oricine ar fi urât, a iertat când oricine ar fi condamnat, a zâmbit când oricine ar fi plâns, a tăcut când oricine ar fi zbierat, a așteptat când oricine ar fi plecat, a sperat când oricine ar fi abandonat, a luptat când oricine ar fi fugit, a rămas când oricine ar fi plecat, a spus adevărul când oricine ar fi mințit, a făcut totul când oricine nu ar mai fi făcut nimic, pentru că nu a vrut să fie oricine, așa de tare și-a dorit să fie cineva în viață fiecăruia, însă a eșuat …
A irosit timp și spațiu din viață, crezând că … va fi o ființă suficient de bună pentru fiecare în parte, însă… a reușit să fie doar ea, cu toate imperfecțiunile ce pare că nimeni nu i le-a înțeles ori acceptat cu adevărat … Au judecat-o în tihnă ori cu glas puternic, au lovit-o cu vorbe sau palme, au respins-o cu priviri ori îmbrânciri, au alungat-o cu hotărâre sau ezitare, au stins convingerea că a fost vreodată iubită … asta i s-a tot spus, iar ea a înțeles că nu asta e iubirea ce credea că există în lume.
A reușit să vadă mereu prin zidurile și barierele celorlalți și a ajuns până aproape de ei, dărâmându-le, însă … zidurile ei, barierele ei, nimeni nu le-a străpuns ori escalat cu vreo dorință de a o găsi acolo, nu s-au obosit, nu au luptat să ajungă cu toată dorința la ea … au rămas acolo dincolo de ziduri. Câteodată, prezenți, de la distanță și se întreba “oare nu merit efortul? oare nu sunt de ajuns?”, dar timpul a trecut și aceste răspunsuri au început să nu mai conteze, când faptele au tăcut atât de asurzitor.
Azi se plimbă cu un trup tânăr și cu un suflet atât de bătrân, însă în putere și plin de viață, chiar de a murit de nenumărate ori până acum, încă nu a fost îngropată, pentru că a înviat la timp, mereu alta, vrea ea să creadă mai … puternică și dornică să lase ceva bun lumii, ca să simtă că viața are sens! Deși toți părăsim această lume, iubirea, totuși, există și rămâne, și că nu e în zadar ca ea să o ofere, încă.
“Totul ia timp, iar timpul ia tot!”. S-a născut acum mai bine de 30 de primăveri și ai cunoscut-o în primele momente, însă azi o mai cunoști…?