Cum anul viitor plănuim să revenim în România, am decis să încheiem, așa cum ne place, epic cei 2 ani petrecuți pe teritoriul SUA. Scopul principal al șederii noastre în Salt Lake este o săritură cu parașuta, iar cel secundar este o reînnoire masivă a garderobei în Park City, aflat la 40 min de condus, unde ai opțiuni nenumărate din outlet-urile de aici. Zis și făcut!
Călătoria această ne-a umplut cu desăvârșire șifonierele, dar și sufletul cu senzații nebănuite, trăite în experiență de la înălțime. E incredibil cum adrenalină îți îngheață frică și trăiești din plin momentul.
Cu capul prin nori
Căderea în gol, care nu are decât puține secunde, îți taie respirația instant și dacă vrei să simți o gură de aer, e nevoie să tipi cât te țin plămânii. Când parașuta este eliberată și începi să plutești, e vis. Pace și libertate! Asta am simțit. Un mic moment de neînțelegere mi-a creat un mic disconfort, deoarece instructorul cu care am sărit în tandem a înțeles că am zis “da”, la întrebarea “îți place caruselul?”, însă eu spusesem vehement “nu!” și în câteva secunde linia orizontului a început să se rotească amețitor și mi-a creat o stare profundă de greață, pe care am învins-o de dragul momentului și m-am bucurat cât și cum s-a mai putut până la aterizare.
Cu picioarele pământ
O experiență de neuitat, cu obrajii fluturând și inima zburdând, mi-am lipit de memorie cele mai faine senzații vizuale, auditive și tactile din acel moment. Atingerile vântului de la acea înălțime, observarea priveliștii și liniștea asurzitoare din acea plutire deasupra întregului întins m-au umplut de fiori, care mă vor năpădi ori de câte ori voi mai visa cu ochii deschiși la gândul de a “zbura”, cu picioarele pe pământ.