Când se stinge lumina, nu poți ști exact dacă altcineva a stins-o ori e o pană de lumină ori s-a ars sursa ori chiar tu ai stins-o fără să îți amintești ori să accepți că ești responsabilul pentru tot întunericul din jur.
Pipăi, adaptezi vederea, chiar stilul de viață noii tale condiții, însă uiți unde era întrerupătorul, să reaprinzi lumina, pentru că a trecut atât de mult timp în întuneric și nici alte maniere de a produce lumină nu îți amintești. Paradoxal, totuși, reușești să aprinzi lumina din viața celorlalți sau, cel puțin, așa îți spun ei.
Până într-o zi, când … e lumină iar. Așa cum nu ți-ai dat seama de unde venea întunericul, așa nici lumina nu știi de unde a revenit. Tot ce simți e că ea acum vine din interior și cumva crezi că este ce ai avut nevoie pentru a reuși, chiar și cu ochii închiși, să poți vedea ce nu se poate desluși în întuneric!