Dacă nu exiști, de ce te simt?! De ce te doresc?! Cum de simt acea iubire despre care toți cred că e doar în filme? Cred, de fapt, că e mai mult de atât, pentru că nu sunt actor, nu e doar imaginea, rolul unei iubiri. E ceea ce s-a închis în mine și a distrus cheia. E acea dorință de a simți căldura celuilalt chiar sub pielea ta, e acea privire și acel zâmbet în care se distruge orice trecere a timpului și clipa devine eternă, fără să îți dorești mai mult decât să nu uiți niciodată acel chip, iar el să rămână același.
Da, cheia e distrusă … simt acea iubire, aud pacea din ea, dar nu o mai pot elibera. Mi-e teamă c-or să creadă că e un alt film, dar pe un ecran mai mic de cinema. De ce să ruleze un film despre care toți cred că e SF? Un film neregizat, închis bine, unde, poate, nimeni nu știe și, probabil, nici nu și-l dorește.
Mă gândesc că dacă ar fi vreun fan al acestui film, nici nu ar ști asta, pentru că toate aceste filme sunt așa de bine ascunse de regizori, ei toți se tem. Da! Ar fi o greșeală să arăți realiștilor, realității, o astfel de iubire.
Iubire pentru care îți dai viața și continui să trăiești… zâmbești și mângâi acel chip care te privește cu neîncredere și gândești că, într-o zi, vei avea puterea să reverși tot ce simți și să deschizi asupra acelui om toată fericirea din lume, să cobori în iad pentru a-l scoate de acolo, să distrugi pe oricine îi face rău, dar fără să uiți că îndată ce asta se întâmplă, nimeni nu îți va mai înapoia ceea ce ai oferit, căci nimeni nu a crezut în ce s-a ascuns în tine în tot acest timp și nici nu au avut ochi ce au căutat acest film, deci nu vor fi măcar învățat ceva despre ce tu nu mai ai…