Echilibrul e rece … gânduri tăinuite … lacrimile în spatele ochilor rostogolite înapoi în izvor … în suflet. Cuprinzi mânuțele înghețate ale micului dor de … copilărie, de micime, de inocență … de ce e albă iarna?
Ca o așteptare?! Simți că ai putea să o pictezi mărunt, dar nu ai culori demne de transparența ei …
Doar urme pe zăpada ei, incolore de … amintiri. Pășești timid lângă și … taci! Nu respiri, nu spui … nu plângi … nimic! Doar asculți cum liniștea aprig căptușește glasul fiorilor tăi atât de … albi!
Și … se topesc înainte ca cineva ori ceva să-i consoleze … se topesc mai repede ca zăpada și ai senzația că nici nu i-ai simțit ori … n-ar fi trebuit.
Vino … bea-mi fiorii topiți și … să uităm!