La râul Piedra am stat și am plâns

„La râul Piedra am stat și am plâns” este o poveste despre iubire, spiritualitate și auto-descoperire, scrisă de Paulo Coelho.

În miezul poveștii, ceea ce m-a impresionat profund este cum Coelho reînvie tema iubirii ca o căutare spirituală, nu doar o legătură emoțională între doi oameni. Relația dintre cei doi protagoniști este mai mult decât o poveste de dragoste, este o călătorie interioară. Și cum călătoria este ce mă fascinează și o caut în toate cele, iată, că îmi și apare în cale și prin cărțile acestea ce îmi pică în mâna. Da, exact! Nu fac o documentare amănunțită de fiecare dată când aleg o carte, uneori, doar mă plimb prin bibliotecă și scot random o carte dintre rafturile ei, merg la sala de lectură și trăiesc acea poveste, parcurgând rândurile ei. Asta e genial la a citi, că poți trăi viețile, gândurile, poveștile, imaginația, interpretarea, transpunerea, viziunea și orice altceva a putut crea acel om din spatele cărții. 

Mă impresionează modul în care Coelho explorează conflictele și dilemele personale ale fiecăruia dintre ei – lupta între dorințele egoiste și cerințele spirituale ale iubirii adevărate. Cartea sugerează că iubirea nu este doar o favoare pe care o dă viața, ci o lecție care necesită sacrificiu, reflecție și înțelegere profundă a sinelui.

De asemenea, ideea că plânsul poate fi o formă de eliberare și de vindecare m-a atins, pentru că adesea în viața reală suntem învățați să ascundem emoțiile, iar Coelho ne arată că uneori, prin exprimarea lor, ne putem regăsi echilibrul interior.

Petic de bibliotecă:

„Am învățat că iubirea nu înseamnă a privi unul la altul, ci a privi împreună în aceeași direcție. Iar acum, că am înțeles asta, nu pot să nu mă întreb: câte cupluri trăiesc, în realitate, viața împreună, dar fiecare urmărind o direcție diferită? De câte ori ne pierdem unii pe alții, nu pentru că nu am fi iubitori, ci pentru că nu avem curajul de a privi în aceeași direcție?”

Paulo Coehlo