Miroase a Dumnezeu și mă întreb dacă se simte din sufletul meu, al tău sau al nostru. Dar sufletul meu este prea plin de pete ca mireasma lui Dumnezeu să vină de aici. Este, totuși, veșnic în preajma mea, căci îmi inundă plămânii și simt recunoștință. Când înțelegi că simțul cu care îl percepi pe Dumnezeu este mirosul, ai văzut, auzit, gustat și pipăit întreaga Sa esență. Trebuie doar să închizi ochii, să-ți astupi urechile, gura și să îți dezlipești corpul de orice atingere, iar mirosul îți va dezvălui tot … nu vei mai simți nevoia să demonstrezi că este, ci va trebui să-l inspiri zilnic cu aceeași forță și poftă de viață.
Încă murdăresc nenumărate cârpe, din dorința de a-mi curăța petele, însă, până nu înțeleg ce ori cine mi le-a provocat, nu voi reuși să le găsesc antidot. Caut!