Plumbul lui Bacovia de colțurile gurii și Luceafărul lui Eminescu rostogolit prin obraji, cu Amintirile din copilărie, de Creangă, în suflet, așa mă văd copacii ce-și aruncă toate frunzele peste mine și … plouă sub pașii mărunți, grăbiți și îngândurați. Nu-i frig, sunt stropii calzi, aduși de nori din altă vară ca cele de odinioară cu ropote de râs și vis.
Acum e liniște și…nu e vis, doar în ochiul stâng mai vezi copila de altă dată.
E viață lungă-n vene, dar … timpul a rămas tot scurt. E ultima toamnă a copilei pierdute în amintirile unei femei despre care scriitorii vorbesc de câteva anotimpuri.
Toți vorbesc, dar nimeni nu o scrie, doar îi atribuie titluri de carte ființei sale noi.