Călătorește fără griji! Cu Nomad eSIM, ai internet în peste 100 de țări fără să schimbi cartela. Intră aici pentru detalii.Ți se tot decojește trupul de suflet și te întrebi până când. Oare până la miez? Sau oamenii nu-s ca fructele? Să ne fi născut din flori sacrificate pe ramuri pentru ca noi să existăm și să renaștem în fiecare primăvară? Aș vrea să găsesc acele petale ce-au căzut înaintea mea și să citesc ce poveste își doreau să scriu, să-nțeleg dacă-n van a fost căderea lor.
Oare am miez? Mi-e teamă să nu se usuce înainte ca de tot să mă decojesc. Nici nu înțeleg de ce ori unde mă grăbesc. E clar că nu e nimic între mine și piele, dar … mi-aș dori să descopăr că sunt eu cea din care respir și în care se aude ticăitul ceasului înspre moarte. Aș vrea să spun că pot să opresc acest ticăit și să încremenesc vie și
nedecojită între mii de culori și liniști ce-mi astupă simțurile fără să mă lase să mai vibrez, până în mijlocul ființei ori fructului, în care îmi ascund viața sau … miezul?
E bine să crezi sau să uiți că te decojești și nici o oglindă nu îți mai înțelege imaginea, habar nu are cum să o redea, căci tu oricum nu mai ai aceiași ochi ca acum o firmitură de timp. Da, firmituri de clipe, gânduri, vieți, iubiri, muriri, frânte în fiecare clipire ori sclipire a efemerității miezului tău.
Să-ți fie mereu dor de tine și să te cauți mereu pentru a te îmbrățișa, doar așa te vei recunoaște, după toți acei km de timp dintre a fost o dată și te iubesc!
